Din 1994 - stiri pentru romascani
Bulevardul Roman Muşat, nr. 33, mezanin
Roman, Neamţ
Tel. 0233 744334
Email: office[at]cnstv.ro

 

AJUTOARE PENTRU INCALZIRE

Crează: 10/02/2018 - 15:28

Romaşcanii care nu-şi pot acoperi cheltuielile cu încălzirea pe timpul iernii vor banaficia în continuare de prevederile Ordonanţei de Urgenţă 70 din 2011.

Direcţia de Asistenţă Socială va anunţa, foarte curând, condiţiile şi calendarul primirii dosarelor. Solicitanţii vor depune actele necesare pentru a primi ajutorul de încălzire fie că îşi încălzesc locuinţele cu gaze naturale, energie electrică sau lemne, cărbuni ori combustibili petrolieri. Limita maximă a venitului net mediu lunar pe persoană (persoană singură sau membru de familie) trebuie să fie de până la 615 lei, la fel cum a fost şi în iarna precedentă.

Persoanele care vor depune cereri pentru ajutoare pentru încălzire vor fi verificate prin anchete sociale, conform legii. Titularii ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei sunt obligaţi să comunice Direcţiei de Asistenţă Socială orice modificare intervenită în componenţa familiei şi a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data modificării. Dat fiind că pensia minimă a crescut în acest an la 640 de lei, se poate estima că numărul persoanelor care vor primi ajutoare pentru încălzire va fi mai mic decât în anii precedenţi.

DAN AILINCAI