Din 1994 - stiri pentru romascani
Bulevardul Roman Muşat, nr. 33, mezanin
Roman, Neamţ
Tel. 0233 744334
Email: office[at]cnstv.ro

 

PROGRAMUL ”LAPTELE ȘI CORNUL” ÎN ÎNTÂRZIERE

Crează: 10/02/2018 - 15:37

Deși școala a început de mai bine de două săptămâni, elevii nemțeni n-au primit încă laptele și cornul. Pe băncile elevilor n-au apărut nici merele promise de guvernanți. Cauza o constituie întârzierea procedurilor de licitație, la nivelul
Consiliului Județean. Programul ”o masă caldă” funcționează și anul acesta, experimental, numai la Liceul cu Program Sportiv Roman.

Preșcolarii și elevii nemțeni nu au găsit încă pe bănci cornul și produsele lactate cu care erau obișnuiți în anii anteriori. Asta datorită faptului că la nivcel de consiliu Județean nu s-a finalizat licitația pentru selecția firmei care va aproviziona anul acesta școlile cu aceste produse. Pe bănci n-a apărut nici mărul cu care copiii erau obișnuiți în alți ani. La conferința de presă organizată vineri, 28 septembrie, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Neamț, prefectul județului, Daniela Soroceanu, a explicat motivele întârzierii acestor programe.

Ca și anul trecut școlile din România continuă programul european prin care elevii sunt încurajați să consume fructe. României i-au fost alocate pentru aceste programe comunitare 17,61 milioane euro, din care 10 milioane reprezintă fondurile pentru distribuirea lactatelor, a treia cea mai mare sumă la nivelul blocului comunitar. Comisia Europeană a aprobat în martie alocarea fondurilor amintite. Pe lângă lapte, corn și fructe elevi români, începînd din acest an, ar trebui să primească lunar și câte un borcănel cu miere de albine polifloră. Acest program însă ar trebui finanțat în totalitate de Guvernul României.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean, Nicoleta Husaru, a declarat că licitația pentru pachetul de servicii: lapte, corn, măr se află în proces de evaluare a ofertelor,și că, probabil, de săptămâna viitoare va începe efectiv, livrarea produselor în școli. Cât despre borcănelul cu miere, acesta se lasă așteptat.

FLORA ORDEAN