Televiziunea Roman

Info Roman

 

Unul... pe zi
Bulă super concentrat se uită la tv la meci şi dintr-odată . poc!
Primeşte o tigaie în cap de la soţie:
- Ce ai femeie?!
- Am găsit în buzunarul tău un bilet pe care scrie numele de Isabela Maria, cine e?!
- Un cal de curse pe care am pariat, răspunde senin Bulă.
A doua zi se întâmplă acelaşi lucru dar Bulă primeşte o tigaie şi mai zdravănă în cap:
- Acuma ce naiba mai ai cu mine?!
- Te-a sunat calu!

Candidatul de maestru al Romanului la sah

In perioada 1-4 decembrie la Vaslui s-a desfasurat un concurs international de sah, devenit deja o traditie: "Cupa 1 Decembrie" finantata de Primaria Municipiului Vaslui, de Consiliul Judetean si organizat de Clubul Sportiv "Sergentul" Vaslui. Din Roman au participat, cu succes, Bogdan Sava (candidat de maestru) si juniorul Bogdan Craciun (categoria a II-a), acestia fiind si singurii reprezentanti ai judetului Neamt. Dupa cele sapte runde desfasurate in sistem elvetian castigator a fost declarat Bogdan Sava, cu 6 puncte (5 victorii si dous remize), urmat de sportivii huseni Hanga Willy si Cornel Ursan, ambii cu 5,5 puncte (4 victorii si trei remize). Cei 35 de participanti la Turneul International au provenit din judetele Vaslui, Bacau, Iasi, Neamt, Dambovita, din Bucuresti precum si din Republica Moldova si au acoperit toate varstele, de la copii de 10 ani pana la pensionari de 65-70 ani dar si sportivi de performanta. In paralel cu turneul Open international s-au desfasurat si competitii pentru copiii sub 10, sub 12 si sub 14 ani, la care au participat copii din Vaslui si din Iasi, dominate de sportivii Clubului Micul Sahist din Iasi. Romascanul Bogdan Craciun a ales sa participe la turneul international desi la 12 ani putea participa la categoriile pentru copii, mizand pe castigul de rating international si de experienta in concursuri tari. Desi a abordat cu incredere partidele cu seniorii diferenta de valoare si-a spus cuvantul astfel ca juniorul nemtean a obtinut doar 3 puncte din cele 7 posibile, obtinand insa 1,5 puncte din cele doua partide contra antrenorilor juniorilor vasluieni.

Bogdan Sava desi a ocupat locul 1 pentru prima data la un concurs in judetul Vaslui se declara nemultumit de rezultat. "Îmi propusesem, dupa ce am vazut lista de start, sa castig toate partidele dar socoteala nu s-a potrivit cu pozitiile rezultate pe tabla. In partidele cu Hanga si Ursan am ales deschideri neinspirate asa ca initiativa a apartinut adversarilor. Totusi, nu am fost in pericol serios in niciun moment, resursele defensive fiind suficiente pentru obtinerea remizei, chiar si în pozitii mai pasive. Din pacate am pierdut 10 puncte prin aceste remize, adversarii avand rating inferior. In runda a 7-a am intalnit favoritul numarul 2, pe barladeanul Vasile Marian, un adversar mereu incomod. Acum am reusit sa imi iau revansa, dupa infrangerea din luna mai, tot la Vaslui. Per ansamblu, evolutia mea la concursul acesta nu mi-a schimbat ratingul ELO, ce am pierdut la remize am castigat la victorii. Am avut si ceva temeri asupra jocului meu, dupa o pauza competitionala de jumatate de an, dar din fericire am fost atent la pericolele de pe tabla si nu am permis un joc taios.
In zilele de 10 si 11 decembrie Bogdan Craciun va participa la Turneul Campionilor, la Bicaz, unde se vor intalni 6 dintre cei mai buni juniori nemteni sub 14 ani. Probabil urmatorul concurs pentru mine va fi in luna februarie, Finala campionatului naţional", incheie Bogdan Sava.

Ramona TARCA

 
Pentru astazi
"În general, sfaturile bune nu sunt luate în considerare, dar acesta nu este un motiv pentru a nu le mai da."
Agatha Christie
Anunturi
Anunturi gratuite